Statutul juridic al unui copil poate cunoaște mai multe aspecte de aici decurgând consecințe specifice.

Astfel, putem vorbi de copii care provin din căsătorie sau de copii care provin din afara căsătoriei, din asa numitele relații de concubinaj.

Indiferent de aspectele de ordin juridic, din momentul în care am adus pe lume o viata ne-am asumat o serie de responsabilități. Iar responsabilitatea majora fata de un copil este aceea de creștere și educare.


Pana la ce vârsta sunt îndreptățiți copiii, prin lege, sa primească întreținere de la părintele cu care nu locuiește?

Potrivit legii, când un părinte este obligat sa presteze întreținere unuia sau mai multor copii, aceștia au dreptul sa primească aceasta întreținere pana la vârsta de 18 ani, respectiv 26 de ani, dacă minorul își continua studiile.

Sa înțelegem ca drepturile copilului sunt aceleași indiferent dacă acesta provine din căsătorie sau din afara ei?

Da, drepturile copiilor sunt aceleași indiferent dacă minorul provine din căsătorie sau din afara acesteia. Diferențele apar în ușurința și căile prin care aceste drepturi pot fi recunoscute. I cazul în care minorul nu este recunoscut de către tata, exista cai legale pentru a-l obliga pe tata sa îl recunoască și sa își îndeplinească astfel obligațiile fata de acesta.

Pe lângă obligațiile generale de creștere, educare, ocrotire și altele, în cazul în care unul dintre părinti nu va locui cu minorul, acesta este obligat la plata lunara a unei pensii de întreținere.

Cine stabilește obligația de plata a unei pensii de întreținere în sarcina părintelui care nu locuiește cu minorul?

Dacia foștii soți sau cuplul nu se înțeleg pe cale amiabila cu privire la împărțirea obligațiilor părintești sau dacă unul din părinti se sustrage acestor obligații și nu ajuta la creșterea și întreținerea copilului, singura soluție este calea instantei de judecata. Este mai simplu, ai garanția ca soluția va fi respectata și este în beneficiul minorului.

Astfel, instanta stabilește obligațiile care sunt în sarcina părintelui care nu va locui cu copilul, obligațiile de creștere și educare, de întreținere a minorului, ținând cont de interesul superior al copilului.

La ce instanta se depune o astfel de cerere și care sunt costurile?

Cererea de stabilire a pensiei de întreținere este judecătoria de la domiciliul minorului. Costurile nu sunt foarte mari, o astfel de cerere fiind scutita de plata taxei judiciare de timbre.

Cum se stabilește valoarea acestei pensii de întreținere?

Pensia de întreținere care este datorată de către părinte se stabilește în funcție de numărul copiilor.

Cuantumul pensiei de întreținere datorat copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

Este important de menționat faptul că decăderea din exercițiul drepturilor părintești nu scutește părintele de obligația de a întreține copilul.

În ceea ce privește cuantumul său, obligația legală de întreținere are un caracter variabil, deoarece întreținerea este stabilită în baza unor criterii variabile precum nevoia creditorului și mijloacele debitorului. Astfel, dacă intervin modificări ale circumstanței de fapt, atunci se impune și modificarea cuantumului întreținerii.

Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanta de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plații ei.

În practica judiciară modificarea întreținerii este determinată de schimbarea raportului între nevoile creditorului întreținerii și mijloacele debitorului, care pot lua forma modificării ambelor elemente sau doar a uneia dintre acestea și poate interveni nu doar în cazul pensiei de întreținere, ci și în cazul obligației de întreținere în general.

Prin urmare, la stabilirea/ modificarea pensiei de întreținere se au în vedere veniturile pe ultimele sase luni anterioare datei la care a fost depusă cererea de chemare în judecată, neavând relevanta când a rămas definitivă ultima hotărâre de stabilire a pensiei de întreținere, ci modificarea câștigului rezultat din muncă a debitorului.

In concluzie, conform legii, pana la vârsta de 18 ani sau 26 de ani dacă minorul se afla în continuarea studiilor, copilul are dreptul la pensie de întreținere din partea părinților.

Fie ca are sau nu un loc de munca stabil și cunoscut, un venit mare sau nu, părintele cu care minorul nu locuiește este obligat prin lege sa contribuie la cheltuielile de creștere și educare a copilului și nu se poate sustrage sub nicio forma de la obligația de plata a pensiei de întreținere.

Pentru a vi se recunoaște aceste drepturi nu trebuie decât sa  ne consultați suntem avocați specializați în dreptul familiei și sa va putem obțineți drepturile.

Esta web utiliza cookies propias para su correcto funcionamiento. Al hacer clic en el botón Aceptar, acepta el uso de estas tecnologías y el procesamiento de tus datos para estos propósitos. Ver
Privacidad