Dreptul bunicilor la legături personale cu minorii este un drept legal, reglementat de majoritatea legislațiilor naționale. Legislația română instituie acest drept prin art. 17 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Dreptul bunicilor de a menține legături personale cu nepoți mai poartă denumirea de ”drept de acces”.
Se pune problema unor legături personale între minor și bunici în general în cazul în care unul dintre părinți a decedat sau în cazul în care părinții au divorțat. De asemenea, copilul are dreptul de a-și cunoaște toate rudele și de a avea și de a menține legături personale cu acestea, dar și cu alte persoane de care copilul s-a bucurat în viața de familie. Părinții sau reprezentantul legal nu pot împiedica acest drept decât în măsura în care contravine interesului superior al copilului.
În situația în care nu le este permisă exercitarea acestui drept, bunicii pot solicita instanței de judecată stabilirea unui program de vizitare a minorului, găzduirea temporară a acestuia, dar și obligarea părinților sau reprezentantului legal al minorului de a comunica informații cu privire la acesta, inclusiv fotografii recente, informații cu privire la situația școlara, medicală etc.
Cererile bunicilor în instanță, pentru exercitarea acestui drept sunt admisibile, având atât o justificare morală, cât și un suport legal. Jurisprudența în acest sens este de recunoaștere a dreptului bunicilor la legături personale cu minorii, instanțele acordându-le bunicilor inclusiv programe care includ un week-end din două pe care minorul să îl petreacă cu părinții mamei sale decedate(de ex.).
Legislația europeană prevede că interesul copilului este principalul criteriu după care se pot analiza astfel de chestiuni. Având în vedere reglementările legale la nivelul Uniunii Europene, avocatul general a susținut recent în cauza C-335/17 (Valcheva vs. Babanarakis) în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene că noțiunea de „drept de vizită” este una extinsă, care se referă la integrarea în viața familială a raporturilor dintre rudele apropiate.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în data de 31 mai 2018 în cauza C-335/17 cu privire la ”dreptul de vizită” instituit de Regulamentul Bruxelles IIa, stabilind că dreptul de vizită este considerat a fi o prioritate și că legiuitorul Uniunii a ales să nu restrângă numărul de persoane susceptibile să exercite răspunderea părintească sau să beneficieze de un drept de vizită. Astfel, potrivit Curții, noțiunea de „drept de vizită” vizează nu numai dreptul de vizită al părinților în privința copilului lor, ci și pe acela al altor persoane cu care este important ca acel copil să întrețină relații personale, printre care și bunicii săi.
